Ziua #faradatorii

Pe 17 noiembrie, compania KRUK România, sucursala companiei poloneze, a sărbătorit “Ziua fară datorii”, ziua în care fiecare datornic își face ordine în buget și își stabilește prioritățile astfel încât să scape de piatra de moară.

Cu această ocazie, cu o zi înainte, a fost organizată o conferință de presă unde s-au prezentat rezultatele unui nou studiu, conferință în care am avut prilejul de a lua și eu parte, având de susținut o prezentare a unui experiment social pe care l-am efectuat cumva împreună, dar totuși separat.

Am fost rugat să trec printr-o săptămână plină ca 100% datornic. Să descriu amplu cam prin ce trec, atenția fiindu-mi orientată mai degrabă pe sentimentele pe care le ai, ce anume trăiești și mai puțin pe cum te descurci. Să zicem că m-am descurcat, doar că am trecut prin tot soiul de trăiri. Iar ce anume spunea studiul, vis-a-vis de datornic, aș putea-o confirma pe propria-mi piele: datornicul nu este foarte încrezător în propriile forțe, îi e este rușine să recunoască, își neagă că trece prin astfel de situații, iar asta nu face altceva decât să alimenteze pierderea încrederii în forțele proprii. E un tumul cu care te zbați.

Experimentul

M-am întrebat sincer dacă cumva..

Personal cred că nu. Fie că ai posibilități financiare ori ba, datoriile se creează, iar dacă la început ele par ușor de plătit, intrat într-o horă a lor, trebuie să dansezi până la final. Iar apoi să te descoperi dator moral. Ne-am născut datori, ar fi bine să ni le plătim. Că doar n-o să-i lăsăm pe alții..

Astfel,

Am purces în oraș cu o vizită pe la niște prieteni. Evident că după primul ștampăl am cerut niște bani împrumut. Întocmai ca cei 64% dintre români, fac lucrul ăsta printre cei apropiați, pentru că e mai ușor de cerut. Dar, a cere niște bani vine și cu încărcătură negativă, datoria morală plecând din poll-position mai înainte de a primi ceea ce ceri. Primesc suma jenat, promisiunea de răsplată fiind deja făcută. E vizibilă jena și de-o parte, cât și de alta. Ziua curge și ajung prin oraș cu suma împrumutată, cheltui dar mai rămân cu ceva. Mă mai învârt, plec spre nord pentru că trebuie să aștept pe cineva la aeroport, ridic, execut lucrarea și conform schimbului de serviciu ‘servicii contra servicii’ trec repede peste seară. Dar tot împrumutat sunt.

Datornic. Foarte datornic.

N-am multe de făcut, sunt șomer student de lux, deci cumva n-am nici de cheltuit. Dar trebuie să ies, totuși. Nu prea mă-mpinge inima, pentru că la capitală fiecare kilometru parcurs costă, dar nici să stau în casă nu prea pot. Când faci lucruri, ți se-ntămplă lucruri. Și am nevoie de un alt prieten la care să mut datoria, nu? Îmi fac treaba și îmi rod unghiile-ntre timp. Beau o cafea cu niște oameni și aleg să mint că n-am cardul la mine, jucând piesa proastă ‘am uitat cardul’. Ca să trăiești pe împrumut trebuie să joci teatru, iar de cele mai multe ori treaba asta e meschină. Urâtă. M-așez la coada celor ca mine, cu speranță.

M-aș ascunde-n casă, nu vreau să ies și încerc să văd ce pot face. Ajung să împrumut niște bani de la mama, lucru care mi se pare absolut denigrant. Deși conform studiului primele locuri ale împrumutaților sunt marcate de familie și prieteni, ca procent, treaba asta pentru mine înseamnă o abdicare în fața vieții. Iau niște bani de la mama, ca să plătesc datoria creată-n ziua 1. E ciudat să te ajute părinții când ești ‘ditai calăul, nu? E deprimant. N-ai prea făcut lucruri majore-n viața ta dacă ajungi să faci treaba asta pentru cheltuieli zilnice. Ar fi altă treabă dacă te-ar ajuta părinții cu niște cash ca să intri-n afacere, nu? Anyway, ziua trece, seara ajungi în fața altor prieteni cu care amâni morala zilei pentru mâine. Prieteni care te-ajută necontenit.

Dacă D-zeu a creat pământul a făcut-o pe datorie.

M-am trezit bine, mai vesel și, optimist din cale-afară, am hotărât că (poza 1), pentru că (poza 2). În cazul în care chiar am nevoie, (poza 3). Cel mai urât e că (poza 4). Dar trecem și peste asta. Apropo de D-zeu, nu doar că a creat-o pe datorie, dar a și mutat datoria pe umerii altora. Bancher, bo$$ul 😉

Iar cum o nenorocire datorie nu vine niciodată singură, poștașul sună întotdeauna de 3 ori, mai ales când e cu confirmare de primire. Alegi să citești știrile cu pieptul în față, înjuri printre dinți și treci mai departe. Dacă poți. Totuși, eu am ales să mă-ncarc de toamna asta așa frumoasă și să caut soluții. Reale. Planuri. A, B, C.

De undeva totuși, răsare o rază. Mai suferi, mai înghiți, dar cumva dacă faci curat printre ce simți și ce știi că faci, ai avea de lucru. Ideal ar fi să nu mai calci același patern dacă realizezi că e greșit și să te recompactezi. E greu, pare imposibil, dar totuși, soluția rămâne la tine. Urci, cobori, cauți să ieși din umbră și să să-ți dai eject din hora prieteniei care dansează pe melodia ‘amână inevitabilul’.

Tot tu ești capul, deci acolo e rezolvarea. Revii la ce știi că faci cu plăcere (asta dacă ai cutezat vreodată până atunci) sau te-apuci de lucru. Ai nevoie de un plan B, cât și de un plan C. Care, eventual să fie mai bun ca B-ul. Eu caut să mă reapuc de ce știu. Mai am de lucru? O grămadă, dar, sunt deja la primul ar arată.

Experimentul realizat a fost supravegheat de doamna Aurora Liiceanu, care mi-a confirmat cumva faptul că viața #faradatorii nu este posibilă fără un backup. Acesta ține de planning. Știu, no plan is the best plan, dar asta doar când stăm de vorba vis-a-avis de aventuri. Ori periplul omului prin viață nu e tocmai aventuros. E și periculos.

Dar ce te faci când ești deja în ‘hora prieteniei‘ și poate ai sentimentul că nu poți ieși?

Compania KRUK propune și susține un program bazat pe valori. Fără promisiuni deșarte, respect, cooperare. Înțelegere și ajutor efectiv.

În cazul în care nu știi care e datoria ta, află. E de datoria ta să fii sincer și să te-ajuți. Nu e rușinos. Încă.