Lumea vinului este foarte complexa, iar datoria noastra, a specialistilor este de a o simplifica si a o face de inteles pentru potentialii consumatori. Si atunci ne am gandit la VINOSFERA, ca locul in care inlaturam barierele dintre lumea vinului si consumatori, vorbim pe limba lor fara a ne abate de la esenta lucrurilor, insa intr-un mod mai empatic, fun, relaxat si nicidecum condescent sau scolastic, ci mai aproape de ei. Astfel s-a nascut un proiect in care cred foarte mult, fiindca Romania are nevoie de educarea consumatorilor in materie de vin. Practic, ne-am facut o cauza in a ajuta la educarea consumatorilor in materie de vin intr-o maniera accesibila si de ce nu, relaxata si amuzanta, dar mai ales pe intelesul tuturor. Si astfel sa reusim sa cream o comunitate in care sa discutam deschis despre vin, fie ca suntem consumatori ocazionali fie ca suntem pasionati si specializati in vin. Alaturi de Cosmin Tudoran, Horatiu Mitu (Brand Manager Vincon) si intreaga echipa V8, am initiat acest proiect, urmand a-l creste intr-un “Praslea” de content marketing care vrea sa descopere tainele vinului alaturi de consumatori” – Simona Hancu, Marketing Director Vincon Romania
Leave a Reply