Pe bulevardul Magheru, vreme de o vară intreagă, între blocul Magheru One și Universității s-a lucrat pentru amenajarea părții carosabile pe pe lângă blocuri și nu doar. S-a pus o piatra s-au trasat culoare, niște locuri de parcare. Puține, e drept.

După urgiile naturii am avut ieri mâhnirea de a vedea și urgiile nesimțite ale omului de rând.

Priviți cum arată acum pavajul gri-alb, piatra aia muncită si aranjată pe bani publici! Nu contează acum de cine, care firmă, cât s-a lucra și/sau intarziat.

Personal m-am simțit prost, apoi mâhnit, nervos, și ulterior, descurajat.

Magheru. Bulevardul Magheru.

Nea Nelu, Nea Vasile: îmi cer scuze pentru ,munca depusă într-un scop normal, pentru un oraș ce se vrea european. Îmi pare rau că propietarii ăia de mașini frumoase s-au căcat pe munca voastră, pe planul urbanistic de colț de bloc, pe banii alocați și pe timpul vostru. Știu, e vina ta muncitorule, inginerule, primarule de sector, cât și general, că în loc de locuri de parcare ai ales să lasi 2, 3 pete de pământ in care să plantezi ulterior flori si gazon.

Magheru.

Știu clar că peste jumătate din cei care au greșit voit, nesimțit, poate nu sunt localnici ai blocului, ci doar muncitori la firmele din zonă, dar indolența și nesimțirea este mult prea mare. Dragă șofer de Toyota Rav4, Corolla, BMW, Honda, cu câtă liniște ai mocirlit o stradă-ntreagă și, apoi, jumătate de bulevard? Și n-au greșit doar unii, au greșit toți!

Mașini de talie mică, mare, au fost urcate cu nonșalanță pe spațiul verde, actual maro. Nu s-au chinuit să urce pentru că ulterior s-au mai și împotmolit. Noroc cu caii din dotare și cu rezultatele osului pus la pedala de accelerație. Privește imaginea!

Ce spui tu localnicule, acum, liniștit aflat în casă că mașina ți-e parcată pe locul tău la botu’ calului, într-o mlaștină? Ce spui tu lucrător de bancă, drăguț îmbrăcat, când intri în firma și îți stergi pantofii Zara de noroi?! E bine acum, nu? Câștigi o bătălie, dar pierdem un război. Al mizeriei. Pentru că ți-e lene să fii civilizat. Ți-e silă de ordine și disciplină. N-ai tu timp de căcaturi de-astea. Tu dai fuga sus ca să arunci de pe geam oasele de la puiul de aseară jivinelor buni prieteni ai omului.

Măi, sincer, mie mi-e milă de noi ăștia care suferă la o asemenea imagine. Că nu e doar pentru o imagine sufăr, ci pentru obligația mea de a trăi alături de un indolent mizerabil. Unul care nu se dă în lături de la automocirlire, care uită că omul e superior animalului, că distinge lucrurile și că e puțin mai evoluat. Doar că ar mai trebui să își aducă aminte că nu haina sau sigla mașinii îl face pe om, iar lucrurile astea trebuie probate și demonstrate zilnic. Chiar și-atunci când te grăbești și ai găsit un loc liber intre 2 copaci pe o stradă curată, nou-nouță!

Nu mă gândesc decât la intrebarea adresată de fiică-mea: tati, noi de ce ne-am născut români?

Pentru că nu suntem generația, ci nația de sacrificiu.