Turist în propriul oraș, Bistrița

E tare interesantă senzația. Jur.

În ultimii 5 ani am pășit în orașul de baștină preț de câteva ore. Cu ocazii scurte, ajungeam seara târziu iar a doua zi, după rezolvarea micilor targeturi plecam. Nu mi-am permis timpul necesar unei vizite temeinice. Sincer, nici nu aveam interesul.

Când am aflat ideea domniei sale Șuțu de a vizita cetatea Bistriței mi s-a părut o idee bună, dar totuși, cam forțată. Bistrița are o mare parte din zonele turistice de interes în afara orașului, cetatea fiind destul de intimă, dacă ar fi să o iei după hărțile istoriei. Dar după o scurtă pauză de gțndire am zis: de ce nu?!

Am ajuns în Bistritz (Nösen, în maghiară Beszterce, în dialectul săsesc Nîsner-Bistritz), am tras, întocmai ca niște hoinari, la ‘hanul orașului. Hotelul Metropolis este una dintre bijuteriile așezării de 75k locuitori, singurul hotel de 5 stele pline din zonă. Cum nici Klausenburgul n-are. Aflat la marginea Parcului Central, hotelul îmbie la o liniște absolută, la momente de relaxare și nesaț. Proprietarii locșorului sunt cunoscuți investitori puternici din zonă, însă, ce vă pot spune eu este că sunt cei mai mari plătitori de taxe ai județului. Au fost nenumărate invitații către dânșii ca societatea pe care o patronează să-și mute sediul social oficial către București, ca să intre într-o altă zonă de impozitare, însă bistrițenii au spus tot de atâtea ori pas. În hotelul Metropolis s-au investit, cum le-ar place unora să spună, fără număr: 12 milioane de euro. Hotel de 5 stele, prețuri de 3.

Cină, povești, amintiri, planuri, spa..

Dimineața zilei de vineri s-a petrecut frumos, printr-o plimbare agale spre Casa Armatei, acolo unde grupul Byron își pregătea lucrarea. A fost o dimineața rece de toamnă, umedă, în care te puteai plânge de frig.

După o investiție atrasă prin fonduri europene, investiție care are în plan dezvoltarea urbană întreagă a orașului, cele două specii de arbori protejate Ginko Biloba şi Liriodendrom Tulipifera sunt puse altfel în valoare. Zeci de alei atent semnalate, mobilier nou, iluminat extins, alți arbori plantați, dendrologicul bistrițean central îți taie răsuflarea. Arată minunat. Edilul Ovidiu Crețu și-a făcut treaba. Congrats!

După amiază am înregistrat una dintre premierele vieții mele. Deși am locuit în Bistrița vreme de 19 ani, am auzit de ‘legenda’ Colibiței dar n-am ajuns niciodată. Până la #tfb9.

Drumul s-a petrecut altfel decât m-aș fi așteptat. Trebuie să se știe că DN17 sau E576, era pentru mine, în trecut, un coșmar. Ei bine, de data asta m-a surprins, fiind un drum cu adevărat european, cei 40 de km până la coada lacului trecând aproape instant. Imediat după poza #iola, ajungem la Fisherman’s Hotel, gazda noastră. Când să facem cunoștință cu proprietarul locantei, Vasile Coruțiu, m-am uitat cu aceeași privire lungă și tâmpă la barbă monahală pe care o mai văzusem acum 15 ani. Atunci am făcut prima dată cunoștință cu domnia sa, pe când el era directorul general al unei mari firme bistrițene producătoare de mobilier, iar eu eram un tânăr dealer GSM. Știu că oferta mea a fost de nerefuzat atunci, numărul de telefon Connex pe care i l-am atribuit avându-l chiar și acum. Omul a rămas același, semn că aerul de munte priește.

Eu la Colibița! Hmm.. După masa copioasă am coborât puțin pe ponton ca să mă încarc de energia locului. Da, Colibița chiar merită toate laudele. I took time to enjoy. Și n-a fost chiar așa frig.

Retur. Bistrița, Hotel Metropolis. Ședința de seară, cu povești și studiu fotografic. Asta după ce lumea și-a făcut serios, temele.

A doua zi dimineața am luat-o la pas prin oraș. Am dat din nou nas cu Planul Integrat pentru Dezvoltare Urbană, un amplu program de reabilitare a Centrului istoric prevăzut a se desfăşura până în anul 2015. Pasaje aflate în lucru, piețe întoarse pe dos, străzi aproape terminate. Se lucrează. Am trecut pe lângă o locație ce mi-a dat niște emoții. Casa în care am filmat pentru clipul Sorel.

Renovată, ușor mai bine tratată ca în trecut, locația arată după cum se vede. Am așteptat ‘motor‘-ul lui Țițineanu, DOP-ul nostru de-atunci, dar din păcate n-a venit. A venit ‘să mergem mai departe’ a lui Șuțu. Ieșind de pe strada Pieței Mici, dai în Piața Centrală și, evident de Biserica Evanghelică. Pentru mine, lucrarea unei îndelungi opere de reabilitare și modificare înseamnă mult. Să mă explic:

La mai puțin de un an de la tragedia incendiului care mistuia turnul, la o inițiativă reciprocă, Ovidiu Crețu, primarul orașului, împreună cu Radu Moldovan și gruparea de interese Ca$$a Loco, se aflau la unul dintre etajele Casei Scânteii în biroul Realității TV. Cu Mihai Tatulici și alții la masă. Negociam un teledon, o transmitere în direct din biserică, într-un mijloc de februarie. Se puneau la cale detalii tehnice.

” Să aducem niște încălzitoare, e iarnă, iar în biserică o sa fie foarte frig..” spunea cineva.

”Nu! zice Tatulici vehement. Să înțeleagă și privitorul asta, să se vadă pe sticlă aburul ieșind din gură! Apoi asistăm la o discuție rapidă a prezentatorului tv cu alde șefe de loterie, copoși și alții, zâmbind la modul în care Mihai Tatulici le strecura mâna în buzunar.

Ediția respectivă a avut un succes, poate nu atât pentru postul Realitatea TV, dar cu siguranță pentru oraș. S-au strâns mulți bani atunci. Mulți. Se vorbește de o treime din costul total al renovării.

La ediția Premiilor Bistrițene din anul următor am fost onorați și noi, primind din partea orașului câte o țiglă simbolică pentru faptul că am pus și noi osul. O am și acum. Țigla din 1870, desigur. Sentimentul? Mândrie.

Acum lucrurile arată total diferit. ‘Războiul’ neputinței, inconștienței și al ridicatului din umeri s-a dus. Liftul interior te urcă în câteva secunde în buricul burgului. Ești în vârful celui mai înalt turn evanghelic din Ardeal. Persoana însărcinată cu taxarea oamenilor îmi spune că turnul reprezintă cel mai important punct turistic al orașului. E aglomerat, weekend de weekend. De înțeles, zic.

Turist în propriul oraș. Realizezi schimbarea în bine, ai timp s-o rumegi și s-o identifici. Să vezi că sensul lucrurilor ce au fost temeinic plănuite în timp sunt în curs de finalizarea. Să realizezi șocul locanicilor la evocarea percepției orașului îmbrăcat în haine noi. Nu vezi schimbarea văzând-o zilnic, e drept. Dar pentru mine Bistrița arată astăzi a urbe nemțească. Așa că trebuie să-i mulțumesc Silvei pentru ocazia de a-mi vedea Bistrița pitorească dintr-un alt punct de vedere. Dintr-un alt obiectiv. Unul al timpului perfect alocat.

#TFB9 a fost un eveniment powered by Lumia 930, organizat de Foto Union, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Țiriac Auto, Bere Silva și Kooperativa 2.0.