Terror-ul e atunci când melanjul dintre natură, tehnică și dibăcie se face la nivel înalt, aidoma unui număr de circari suiți în cupolă.

Combinația dintre plantă, natură și vinificator făcându-se după mulți ani, șlefuirea produsului final ajungând la cote maxime după ce fiecare parte și-ar fi înțeles importanța.

Viticultorul modifică mediul înconjurător la scară locală. Factorii antropici sunt generați de activitățile omului, desfășurate asupra mediului înconjurător. Prin activitățile lor, viticultorii realizează ecosisteme viticole, dar direct sau indirect, determină schimbări în biotip și biocenoză, pentru folosirea rațională a resurselor naturale, materiale și energetice (Olteanu, 2000).  Majoritatea vinificatorilor preferă solurile bine drenate, mai degrabă nefertile pentru viile lor. Acest lucru poate părea contra-productiv, dar pentru a obține vinuri de calitate este cumva imperativ. Componenta principală a vinului de calitate este, în cele din urmă, legată de randamentul viei. Viticultorul va căuta să minimizeze nutriţia plantelor, atât a cantităților de apă cât și a mineralelor, pentru a reuși să extragă ce este mai bun din viţa de vie. Acest stres cauzează viţei, care produce mai puţini struguri, dar care înmagazinează o concentrație și complexitate aromatică deosebită, zahăruri suficiente şi aciditate echilibrată.

Apoi identificarea terroirului este foarte importantă, deoarece este o decizie ca instrument de creare pentru viticultori (gestionarea viței de vie), se poate sa aibă o funcție de protecție împotriva amenințărilor solului (urbanizare, eroziune, etc.) și este, de asemenea, un instrument de marketing care poate avea un impact major pe veniturile producătorului.

Este evident că, în ‘terroir’ sunt conectate persoane implicate în producție, în organizarea socială și, nu ca ultim lucru, în practicile agricole. Toate componentele individuale sunt implicate într-o interacțiune dinamică, astfel încât terroirul poate fi privit ca o zonă pe care rezidenții o consideră un „proiect”, care vizează valorificarea zonei în sine printr-un anumit tip de producție și folosind resurse naturale și culturale (Deffontaines, 2005). O consecință importantă este că întreaga zonă este apoi configurată ca obiect al unui proiect de dezvoltare și terenul devine un terroir prin valorificarea producției agricole.

Omul sfințește locul, vinificatorul terroir-ul.