Sunt momente în viață în care cadoul potrivit te poate salva de la o situație jenantă. Așa cum pachetul Kent lung sau cutia de Amigo de pe vremuri te scotea la mal, în acelaşi mod astăzi un cadou potrivit poate face minuni. În ecuația deloc ipotetică de mai sus introducem o nouă cunoscută: vinul. Frumos împachetat, vinul pe ales sprânceană „can save the day”! Să aflăm cum.

Ești într-o primă vizită la socrii sau la cei cărora vrei să le lași impresia că vor deveni. Știm că socrul e “tartore” în casă, însă până nu treci de PR-ul familiei, soacra, n-ai șanse. E bine să intri-n noua casă cu dreptul, pășind pe o alee bine bătătorită încă de la început. Ar fi bine să afli câte ceva de la fiică (sau fiu, că e la liber acum) cam ce preferințe culinare are doamna. Ca să știi în ce parte a raftului din WineBoutique-ul preferat te îndrepți.

Apoi, că tot vrei să spargi ușor gheața, pui mâna hotărât pe un Cabernet Sauvignon Crama Oprişor 2010. Dacă te întrebi de ce, vei știi că primele replici în dialog sunt cele mai importante, iar vinul ăsta te ajută din prima.

Îl împachetezi și te duci frumos la viitorul socru cu textul gata făcut. Ai de înmânat un Oprişor roşu din 2010. Îi spui domnului că e un Cabernet Sauvignon de Oprişor, îmbuteliat în numai 9.998 de sticle, iar șefu’ casei e fericit să afle că a fost o alegere grea, dar totuși simplă. Spui omului că e un vin greu, ce merită aerat o oră înaintea mesei și, că indubitabil, treaba asta îi se cuvine domnului. Că doar el e șefu’ casei! Aduci aminte de faptul că vinul, odată aerat, are o paletă de arome ce conține smochine, cafea, piele. Că te duce cu gândul la gemurile bunicii. OK, tai-o pe asta cu gemurile bunicii, că poate deduce omu’ că l-ai făcut deja bunic și nu vrei să vezi replica aia cu „veți avea un nepoțel”, în direct, la masă. Că, deși Oprişorul tău e plin de antioxidanți, încă nu l-au făcut oamenii preinfarctic.

Recomandă-i viitorului tată-socru vinul ăsta pentru o masă-n doi, dar nu insista prea tare, că știi cum îs oamenii trecuți prin viață, mai fandosiți așa. Iar vinul tău e sobru și, deși catifelat, plăcut și lin, e energic și forțos. Întocmai ca omu’ tău acum 15 ani. Spune-i că postgustul e exploziv, puternic și lung și că ar merge de minune cu o masă copioasă de vânat sau carne roșie. Iar dacă domnii sunt la cură, spune-i că e oricând excelent pentru un cadou…

Chiar dacă e un vin mai tânăr la vârstă, spune-i jupânului că vinul e un „oltean” plin de arome cu tonuri de cutie de lemn, condimente, cuișoare, iarbă uscată, din astea… N-o să-l dezamăgească, e clar, chit că e, ori ba, „cunoscător” în ale vinurilor! Că e catifelat, ușor astringent, dar că trebuie neapărat aerat cel puţin o oră. Bine, e un vin potrivit, dar dacă viitorul socru te chemă instant la un păhărel de țuică, ar fi bine să încerci să-l convingi că poate odată, la rebus sau la o carte, ar merge şi Oprişorul ăsta. Că nu merită să-l dea șefului de scară, la ședința de comitet. Ce, numai alții să se cinstească? Apoi vorbește-i de fiică… sau fiu.

Apoi va trebui să cauți momentul pentru cadoul soacrei. Pentru ea ai ales Riesling Italian Sirena Dunării 2001. Da, sirenă! Te uiți la ea, te uiți la fii-sa și realizezi că ai parte și tu de două sirene la distanță de „trei’j’de” ani. Să-ți fugă gândul la învechirea în butoi, dar să nu-ți fugă prea tare, că ai nevoie de tact și răbdare. Ai parte de o cucoană care te ajută să îți proiectezi ideea de familie, și cred că vinul ăsta dulce poate facilita acest lucru. Chiar dacă e un Riesling Italian, poți oricând aduce ideea că e un strugure înrudit cu ceva românesc, de dinainte de filoxeră. Întreabă unde s-a născut, și, indiferent de răspuns, chiar dacă e născută la Călărași, Spermezeu-Bistrița sau Bumbești Livezeni, poți înainta ideea că Rieslingul ăsta are rude pe-acolo. Chiar dacă nu e o poveste reală, dă-i senzația că ai ales asta pentru că știai că e din zona sa.

Te-aș invita chiar să desfaci repede sticla, să servești dulceagul ăsta pe post de desert, ca oamenii mari. Îmbie femeia cu un pahar și, în timp ce o privești lung, imaginându-ți cum va fi nevastă-ta la vârsta ei, verbalizează potențialul lui impresionant, structura sănătoasă şi elegantă, aromele intense de miere, ierburi aromate, cafea, fructe confiate și ce-oi mai găsi tu acolo. Are o aciditate plăcută şi asta deschide apetitul pentru desert. Dulcele situației te îmbie să guşti tartele, plăcintele şi cozonacul viitoarei soacre, nu? Hai că te-ai descurcat…

Concluzie: Oprişorul și Sirena ți-au salvat întâlnirea!

Articol scris pentru revista Vinul.ro, nr 57. Poza luată și plătită de pe ceva site de unde iei poze când nu vrei să iei gratis de pe gugăl.