Zic senviș că așa am auzit zicând. Știu că e scris greșit, but bear with me.

Zbor de la Cluj spre Otopeni cu Blue Airul. Avionul ce trebuia sa vină de la Liverpool întârzie, ba chiar nici nu mai vine. S-a stricat.

110 minute durează până aflăm exact ora estimată a plecării. 110 minute de transă-n aeroport. Ocheade cu călători, povești, telefoane, ce-mai(?!), dezastru.

După 2 ore, prins fiind între fereastră și tarmac, la poarta A2, văd ceva mișcare afară.  Apare un microbuz din care se scot baxuri de apă și o cutie. Suntem cetățeni europeni și-avem drepturi, nu?

Se strigă la microfon anunțând pasagerii BlueAir de această veste, că să vină să se hidrateze și halească, că așa-i hora în Iata.

Doar că și aici trebuie să îți readuci aminte că listele și hârțogăraia nu moare, ever. Toți, liniștiți sau ne, sunt poftiți la ridicare să semneze. Pentru-n senviș. Și se semnează.

Ajung la rând și-ntreb:

– Chiar trebuie să semnez? Dacă nu știu să scriu, nu mănânc senviș?

– Așa e protocolul.

– Înțeleg, zic. Se mai pot crea și probleme, îmi dau seama..

– Da, așa e, zice domnișoara frumoasă cu ojă fucsia somon. Odată am avut un caz. A venit o persoană de pe Tarom și și-a însușit un senviș..

Îmi dau seama că e muncă grea în aceste situații. Îmi imaginez chiar și ce e la birou. Mai ales după, când lucrătorul trebuie să vadă cine și cât a luat. Să unească lucruri. Vorbim, totuși, de-o chilfă, o felie se cașcaval și-șuncă. Nu ne putem juca așa.

– Vă dați seama cum ar fi să avem 78 de pasageri și 77 de chifle.

– În plus, chiflele nesemnate trebuiesc returnate, după caz chiar rerutate către alți întârziați. Sunt situații. Zilnic.

Umilă, coada s-a stins în fața listei. Am semnat urât, cu mâna stângă, la locul indicat:

– Am primit ună bucată senviș cu porchetta, parmegiano reggiano și trufe. 

 

Fals în acte.