De ce trebuie văzut?
Poate pentru că e primul muzeu din lume dedicat în întregime operelor sale, numit astfel în 1966.
Era un iulie super fierbinte iar Picasso si partenera sa de atunci, fotograful iugoslav Dora Maar îl vizitează pe suprarealistul Man Ray ce locuia deja în golf. Rămâne impresionat, așa că omul nostru așteaptă ceva ani, mai exact 7, ca să se reîntoarcă. Dar, de data asta cu o nouă consoartă, studenta Françoise Gilot. (în cazul în care vrei să ții pasul cu aventurile romanticului ai aici un articol temeinic 🙂
Povestea ce urmează e simplă și destul de scurtă, întinsă de-alungul unei toamne frumoase din 1946, luni în care Picasso și noua sa dragoste au locuit la castelul părăsit. Asta după ce s-a lăsat ușor convins de curatorul muzeului ce acum își avea locul în fostul castel Grimaldi. Aceștia se mută în castel, trag obloanele și petrec frumos. Încălțat cu o singură pereche de sandale, Picasso a pictat oficial 23 de tablouri și mai multe zeci de schițe, mijlocul lunii noiembrie și al său mistral convingând, totuși cuplul să plece la Paris. Nu înainte de a lăsa totul în atelierul improvizat. Pentru binele satului Antibe.
Ghida noastră ne spunea că Picasso stătea zile-n șir în castel și patrula de nebun căutând după materiale. Vremurile fiind grele, cu un final de război destul de apropiat, au făcut ca posibilitățile să fie extrem de limitate, pictorul alegând materiale ciudate, până și canvasuri mai vechi, deja pictate, pe care să-și exprime viziunea.
Cele 23 de tablouri lăsate în urmă au edificat clădirea și i-au stabilit orientarea. Rămânea muzeu, una dintre primele opere ale sale, o schiță, fiind și acum pictată direct pe pereți.
În 1947, se deschide prima galerie dedicată, urmată de una specială în 1948, ca mai apoi, în 1951, curatorul muzeului Dor de la Souchère să înceapă să colecteze artă modernă. În următorii 15 ani castelul este împărțit între camere care oferă operele lui Picasso și restul artiștilor — la etajul întâi — și alte camere conținând documente, alte picturi, informații despre Antibes la celelalte etaje. Totul se schimbă în 1966 când toate materialele istorice sunt mutate, galeriile reașezate astfel încât să poată fi expuse doar operele lui Picasso. Castelul construit pe fosta cetate grecească Antipolis va prelua oficial numele de azi: Muzeul Picasso.
Sunt povești frumoase ascunse în castel. Momente ce sunt fie înregistrate în tablouri, schițe, ceramică sau scupltură, fie în instantaneele surprinse de prietenul pictorului, fotograful ‘oficial’ Michael Sima.
De ce nu te-ai încărca privindu-i memoriile prin pensulă? Păi dacă tot ești prin zonă, de ce n-ai vrea să o vezi pe Françoise Gilot dansând dintr-un “Le joie de vivre” parcă viu?
De ce să nu încerci să-l înțelegi, eventual după o gură de absinthe, una dintre licorile consumate cu mare poftă de maestru. Poate te simți și tu mai inspirat, poate vine vreo idee, ceva.
Una dintre idei ar fi să bifezi și tu neapărat acestă parte a Europei. Cu Tarom, printr-un city-break. Luat din timp, costă puțin 😉
Leave a Reply