Băi ce-mi mai plac soluțiile!
Poate una dintre lecțiile de viață împrumutate de la Apple e modul prin care un producător de electronice sau servicii te cuceresc. Cum rezolvă o nevoie.
Well, la #scoalaF64 din weekend, la momentul autoprezentării fiecărui elev în fața rectorului George Nicolae, mi-am expus punctul de vedere asupra aparatului zilnic folosit. iPhone-ul.
Pentru că n-am nevoie de cantitate mare de informație pentru o poză, neprintând vreun banner pentru magazinul Unirea, folosesc telefonul mobil și aplicațiile foto. Merg excelent pentru blog, Facebook, Instagram & so on. În cealaltă parte a timpului mă folsesc de D90-ul luat de pe eBay acu 4 ani. Am vreo 4 obiective, 2 mai de Doamne-ajută, 2 mai de entry-level (Tamron).
Totuși, pentru anume momente parcă aș mai folosi ceva intermediar.
M-am jucat cu un mirrorless și finally cred că am descoperit veriga lipsă. Am folosit un Sony NEX-F3 cu un 18-55mm f/3.5-5.6 OSS
Găsesc acest aparat undeva între cele 2 nevoi, deși, cu micile sale neajunsuri. Adică, deși e mic, rapid, excelent in utilizare, adică ergonomic, nu prea te poți juca profesionist în cazuri normale. Neavînd un viewfinder incorporat, tre’ să-l cumperi separat. Și te cam costă în jur de 350 de para. Fără dânsu nu te prea poți juca in soare, decât dacă porți un hanorac și te ascunzi sub glugă. Venind doar cu 18-le, va trebui să-ți mai rupi de la gură vinul și să mai pui un obiectiv-două în desagă.
Bateria ține! Mult. Rapiditatea cu care se pornește aparatu e umitoare iar obiectivele cu care te poți juca, la fel. La #scoalaF64 m-am dumirit cât de cât despre însă m-aș mai juca oleacă.
Mic, rapid, excelent in utilizare – de acord şi începe să-mi placă şi mie din ce în ce mai mult ideea unui mirrorless. Am avut şi eu pe mână un NEX 7 şi am fost încântat. Însă tot simt o diferenţă faţă de Nikonul de zi cu zi. Cred că din punct de vedere flexibilitate şi rapiditate în focusare/declanşare mai este un pic de lucrat la ele. Şi da, musai un obiectiv sau două în desagă.
Recunosc că pentru mine, lenea e cucoană mare. Am părăsit DSLR-u și din cauza greutății bagajului. CU unu de-ăsta mic, parcă-parcă răstorni buturuga.
Aici m-ai atins si pe mine :)). Greutatea bagajului mă pune şi pe mine pe gânduri, mai ales când e vorba de zbor cu avionul, urcat pe undeva sau … prin deşert :)). Şi mai e ceva. Dacă aş merge din nou în Marrakech nu mi-as lua DSLR-ul, aş prefera ceva micuţ cu care sa poţi trece “neobservat”. Părerea mea.