Sunt disperat dupa bucataria asiatica in general, chiar daca asta difera de la tara la alta si ma declar fanul preparatelor chinezesti de pe la noi. Am ajuns sa recunosc daca in spatele gatitului se afla un bucatar chinez sau e doar vreun scolit in tainele bucatariei respective. Nu-i o lauda, sa zicem ca am un gust priceput :). Mananc asa ceva de multa vreme, dar din pacate nu am reusit sa pun in gura mancare cu adevarat chinezeasca decat prin 2007.
Prin septembrie anul respectiv am tras oleaca la Dandong. In drumul meu spre Coreea de Nord am poposit vreme de 2 zile in orasul granita, pe malul raului Yalu. Proaspat aterizat de la Beijing, orasul mi s-a parut un soi de Bistrita fata de Bucuresti. Totusi, o anume dezvoltare urbanistica a fost usor de sesizat. Pozele o demonstreaza.
Simpatic e modul prin care cele 2 puteri isi dau una alteia peste nas. In timp ce Dandong-ul se lauda cu skyscrapere de “jde” etaje, orasul nord-coreean vecin o face cu blocuri muncitoresti si un parc “fantoma” al copiilor, montat in fata blocurilor, chiar pe malul apei.
Intre cele doua tari, podul bombardat la razboi aduce aminte de vremurile apuse, dar totusi vii.
Revin la bucatele mancate in Dandong. Am ajuns la un restaurant dintr-o zona mai retrasa, dedicata omului de rand si nu turistilor. Intrarea in restaurant se face printr-o varietate de lighioane vii, pe care dupa ce le alegi, le vei regasi la tine in farfurie. Gatite, evident.
Masa e asezata in jurul unui gratar in care, dupa caz iti gatesti sau ti se gatesc cele alese in prealabil.
Gustul nu se pupa cu nimic din ce mincasem in Romania pana atunci. Multe dintre animalele alese nu prea sunt de gasit in alta parte, decat in Dandong. Pestii, viermii de apa dulce, pana si scoicile cresc doar in jurul zonei respective.
Spre finalul mesei copioase am dat-o pe bere. Am cerut nota pentru cei 7 samurai, iar pretul m-a spart: 21 de $!
Ma intorc la Romania si la “chinezescurile” de aici. Am “probat” cam toate restaurantele chinezesti din Bucuresti. De la cele renumite, pana la cele care iti trimit bucatele acasa. M-am lepadat de WuXing in momentul in care am avut impresia ca au trecut de etapa restaurant-de-cartier si au ajuns la fabrica de mancare, adica la semipreparate.
In fine, una din descoperirile mele fericite a fost si ramane www.restaurant-orient.ro. Dupa lupte lungi cu meniul “orientului de Rahova”, am ajuns la dansii in bucatarie, unde am facut cunostinta cu Lei – the chieff. Chinez pur-singe arab, Lei gateste chinezeste putin europenizat, motivatia fiind una simpla: nu prea sunt multi cei care ar gasi gustos un porc-picant, asa cum se mananca la mama lui din Sichuan.
Lei mi-a pregatit unul dintre preparatele mele preferate si s-a lasat filmat in mijlocul actiunii. Va invit sa vi se faca pofta si foame!
Mi-e o foameeeeeeeeee! 😀
Ploua nu doar afara ci si la mine in gura…
Ce rapid e bucatarul… trebuie sa-i incerc si eu 🙂
trebuie sa fii de acord cu lee, porcul picand de sichuan este criminal de picand si daca e si condimentat cu lemon grass devine aproape imposibil de mancat pt 98% dintre europeni
Te asteptam si pe la noi atunci 🙂 Cu siguranta iti va placea mancarea, mai ales ca noi o gatim la foc intens in fata clientilor. Pentru poze sau alte detalii acceseaza situl sau cauta-ne pe Facebook.
Iti dorim mult spor la blogareala 🙂