Mare adunare pe pârtia de la Zell am See, unde, în fiecare an Hans are ideea minunată să o pună de-un event. Niște baloane, niște artificii, oleacă de demonstrații ale școlilor de schi din zonă și marele șou al ratrack-urilor. Eveniment scurt, dar intens, frumos și atractiv.
Undeva pe lângă pârtie am sesizat un domn cu 2 animale-n lesă. Cum nu bat la distanță din cauze de miopie, m-am apropiat, crezând că e un om cu niște câini husky. Nope. Recunosc, n-am mai văzut niciodată acest soi de câine.
– ce sunt, măi Hans?
– wolfdog, a wolf mixed with german shepherd. 30% wolf.
Cică rasa asta e relativ nouă și vine de unde vine, sau venea pe vremuri, Skoda. E o rasă cehoslovacă, apărută dintr-o joacă-experiment de prin 1955. Câinele-lup corcit cu lupul carpatin au adus acest soi nou de animal, exemplar ce arată excelent. Animalele sunt extrem de frumoase.
Cică rasa ar fi fost proiectată pentru a ajuta frontieriștii, dar ulterior au fost utilizați în căutare și salvare, sau câini de urmărire. A fost recunoscută oficial ca o rasa națională în Cehoslovacia, în 1982.
La cât de joviale erau cele 2 exemplare întâlnite, am intuit că sunt câini ce dezvoltă o relație foarte puternică socială. Vorbele oficiale spun că nu numai proprietarul lor, ci cu întreaga familie. Se poate învăța cu ușurință să trăiască cu alte animale domestice care aparțin familiei.
Este foarte jucăuș și temperamental și învață cu ușurință.
Ce e mișto la această rasă este că acest câine nu prea latră. Au o gamă mult mai largă de mijloace de exprimare, lătratul fiind nenatural pentru ei. Încearcă să comunice cu stăpânii lor în alte moduri (în special limbajul corpului, dar folosind, de asemenea mârâieli, mormăieli, scâncete). Când nu mai reușesc să se facă înțeleși dau sms-uri sau urcă statusuri pe facebook.
Fiind o rasă cu predilecție folosită ca unealtă, sunt foarte buni câini de căutare și salvare. De-aia și erau pe pârtie, cred.
Au o blană minunată, iar zăpada de la Zell am See îi făcea să fie absolut strălucitori. Dar vorba lui Toma, ‘dacă l-aș vedea n-aș ști dacă vine să mă salveze ori să mă mănânce’.
Am descoperit cu bucurie această rasă cu ocazia #komandament – ului. Komandamentul de iarna din Niedernsill, Austria, a.k.a #tfb3 este organizat de Foto Union și susținut de un grup de interese format din Neola, Hotel Kehlbachwirt, Domeniile Vînju Mare, Hotel Continental Forum Oradea, Opel si Anagrama.
ce peisaje de poveste
Minunate, crede-mă!