well, așa cum era de așteptat și precum crezusem de la început, Pro-ul e tot Pro.

Am urmărit aseară în paralel cele două șhowuri. Diferențe sunt, dar mâna Monei se vede peste tot. De ce? Pentru că, deși a declarat că a plecat cu tot cu echipă, n-a luat și cameramanii cu ea. Oamenii ăia au fost formați ani de zile, știu meseria mai bine ca oricine, iar over-all Pro-ul este mult peste Antena.

Tehnic

Pro. Imaginea e lacrimă, cadrele sunt fix ca la primele sezoane, totul fără cusur.  Sunetul, aproape perfect, deși la unele momente pe Florin l-aș fi ajustat puțin. O post-procesare ar fi fost binevenită, dar mi-e greu să cred că s-ar ocupa cineva de un mixaj paralel.

La Antena pixelii și-au făcut jocul ca pe maidan, sunetul pe alocuri a fost absolut execrabil. Momentele din platou, cele din ‘casă’, sunt îngrozitoare ca sunet. Dap, știu, sunt zeci de lavaliere, dar mai știu că sunt și oameni extrem de buni pe piață, însă, tehnic, cred că Antena e depășită. Voice-overul Iadului este o voce care mie nu-mi spune nimic. Subțirică, imberbă, fadă și ascunsă.

Scenariu

Masterchef e previzibil. Dacă ai ochi să citești ce se petrece sau ai băgat bine la cap lecția de până acum, intuiești cam care trece și care nu. Nu s-au mai format clișee de personaje, pentru că Mona împreună cu fosta echipă o făceau mai bine. Jucau mai corect, personajele fiind scrise cam pe genul fiecărui jurat, iar Segall se joacă cu tipologiile actorilor. Le simte. Cei 3 masterchefi sunt noi, scoși din cutie, puși să joace și se vede cine a mai făcut-o și cine nu. E interesantă Dida Drăgan Paglieri, Flo luând fața celorlalți. Îmi pare rău s-o zic, dar pe Hădean nu-l ajută deloc Ardealu’ cu rolu’. I greu să fii dur când vii de pe la noi.

Hell’sKitchen e un format mai degrabă pe cei 3 duri de la răsărit, decât pe alții. Practic, părerea mea e că în trecut, Hell’s a fost mixat cu Masterchef la ProTv. Acum e sub rețeta formatului în sine, un BigBrother cu polonic. Veți vedea aceleași targetări pe personaje, întocmai ca la un serial. The BadBoy, the sexylady, the good, the ugly, the MetroSexual, etc. Mona se joacă cu treburile astea pentru că a făcut-o o viață. Și va scoate ca din piatră seacă o lacrimă, o grimasă, puțin nerv din orice telespectator aflat pe canapea.

Product Placement

Pro-ul a mers pe nume mai mari ca Antena. Carrefour vs. Olympia? mm..

Over all, aș zice că Mona Segall de la ProTV nu mai e Mona Segall, pentru că lipsește, nu-i așa, ProTV. Aseară aș fi mers pe mâna egalului pentru curiozitatea vis-a-vis de formatul emisiunii Hell’sKitchen, dar se pare că imaginea până la urmă îți ia ochii. Mi-aduc aminte când Teo plecase de la ProTV cu încrederea că rămâne Teo și la Altă televiziune. Wrong. Pro-ul e Pro și greu să muți canalul de pe butonul 1 😉

Vechii MasterChefi Cătălin ScărlătescuFlorin Dumitrescu și Sorin Bontea, acum la Antena 1, au fost învinși de noua echipă a emisiunii de pe Pro TV(Patrizia, Foa, Adi Hădean) pe toate cele trei targeturi – național, urban și comercial. La nivel național, Pro TV a avut în plus 250.000 de telespectatori, Diferențele între cele două emisiuni au fost mici la nivel urban și pe targetul comercial.” via