Ne jucăm demulticel, noi, ăștia doi nebuni.

E funny și ciudată povestea. Ne-am cunoscut demult, ba chiar am concertat împreună în altă țară. În Austria, la Romanian Sky-Days de la Kaprun. Dar acolo nu ne-am cunoscut mai bine. A mai trecut o vreme bună până la o invitație la o bere, în mai mulți.

Tot văzându-ne, ne-am depănat amintirile muzicale, eu pe cele românești, Gabi pe cele canadiene. Încet-încet am ajuns la niște concluzii interesante, exemplificate pe beat-uri și note, ulterior în versuri.

Piesa asta s-a construit ca structură în mai puțin de 9 ore, ca mai apoi să se înregistreze în luni. De lene, de lipsă de chef din partea mea, de agenda foarte încărcată a lui Gabi.

Dar n-am abandonat.

După ce am tras ceva versuri la el pe balcon, am luat calea studioului Fonogram, unde am trecut la partea serioasă. Gabi vroia un master făcut afară, la New York. Știa el unii.. Am făcut-o și pe asta. Eu vroiam o altă abordare, un pas în lateral față de ce am făcut până acum, fără frici și panici. Am făcut piesa în primul rând pentru noi, așa, pe placul amândurora. După 3 luni de prima variantă, am refăcut versurile, și am tras din nou. Apoi a venit Gabi cu ideea de ‘voce feminină’ A intrat în scenă frumoasa Viorica, jazzmanița cu tonul ăla frumos-copilăresc (cel puțin pe Copilul). Apoi Gabi a zis:

bro’, i-o dau lu’ Cornel să văd ce părere are.

A zis că îi place dar că mai aude o voce pe refren..

Am tras-o și pe aia.

După ce am înregistrat și masterizat piesa, am ținut-o la sertar. Multă vreme.

Apoi am mai tras una. Încă una.. Ideile se pare că se-nmulțesc. Posibil de la sertar.

Deocamdată dăm gurilor avide de comentarii acest cântec. Personal îl văd ca pe un cântec frumos, de stare. Nu știu cum îl vezi tu, dar aș aprecia un comentariu.