In 1990, la Loto-Prono-ul din Bistrița, de la BIG, am tras un loz din 2 câte mai erau pe masă și am câștigat 20.000 lei. Știu că reprezenta o mare sumă pe vremea aia. Ei bine, de-atunci sunt fanul acestui joc de noroc. Dar nu a oricăror lozuri, nu a ălora cu pelicule păcătoase, ci a celor old-school, cu inel, pe care trebuia să le rupi. Ahh, și ce sentiment plăcut e să rupi un loz.
Știți cum sunt oamenii, obsesiile vechi și ascunse, jocurile de noroc ca și patima bahică nu mor, ci doar se ascund adînc în suflețelul tău mic și negru. Astfel, sâmbăta asta am călcat iar pe bec jucând tocmai într-un restaurant. Un domn iși făcuse apariția prin restaurant nu cu flori de vînzare, ci cu pungi întregi de lozuri. Cu puțin Sâmburești la bord am făcut semnul specific chemării chelnerului, de data asta aruncând bumerangul tocmai după neguțătorul de vise.
N-aveam bani la mine, așa că, fix ca un jucător de poker profesionist, am luat împrumut: 5 lei.
De toți banii vă rog. Lozuri de 1 leu.
Oooo, lozul Mirilor! Ia să vedem unde mergem în luna de miere..
Mi s-a pus punga pe masă, ca să pot alege.
Cu mare interes și calm, facând toată lumea atentă, am tras..
Le-am așezat..
Mi-am zis să schimb tactica. Am cerut unul de 2 lei, jucând întocmai ca marele Raed ARAFAT, cartea SMURDULUI. (da click pe link ca să priceapă și iapa)
Mă aflam la o punte: să mai trag sau să fac un exit mic, pe 0 pierderi?!?
Exit! Cu banii înapoi returnați investitorului (căruia îi mulțumesc din inimă) și cu 10 lozuri trase, la un scor de 7 la 3 la seturi, mi-am asigurat seara.
Hai să trăiesc!
Mai sunt si prin Bucuresti. In parcul Cismigiu, acum aproximativ un an, era o tanti care vindea. De curand am mai cumparat de la un batranel care vine mai mereu pe la Casa Myt, prin drumul taberei. Cumpar de fiecare daca cand gasesc. Pur si simplu nu ma pot abtine 😀
hai ca nu am respirat pana nu am vazut si ultima poza…
hai sa traim cu totii (bine – ho-ho-ho)!