Îl regret pe Mihai Răzvan Ungureanu.

De ce?

Să mă explic.

Eu și domnul MRU suntem ca frații. Stăm spate-n spate și ne apărăm reciproc, Tudoran cu Ungurean. Mă rog, nu chiar reciproc, că numa el a făcut gestul, dar de stat spate-n spate chiar stăm. Locuim în același cartier, iar drumurile pănă la colibe se unesc într-o șosea de 3 benzi, dreaptă și lungă de vreo 3 km. Numai bună de liniuțe. Noi am stat tot timpul spate-n spate, dar nu ne-am întâlnit niciodată la chioșc sau la piață. Am înțeles de ce abia când a apărut prin presă faptul că se trezește dis-de-dimineață și revine acasă foarte târziu. Bietu om, e mai workaholic decît un DJ fotograf+blogger.

Aplicațiile supertelefoanelor noastre ne determină aceeași locație de ceva ani, deja. Însă, lucrurile pe ulița de 3 km s-au schimbat abia după inscăunarea ungureană.

Anii trecuți, în fiecare weekend senin, cu tarmac uscat, motoare turate se pregăteau de celebre liniuțe. Nu sunt eu prea sensibil, însă la 2, 3 noaptea pe o liniște absolută, un CBR și-un BMW ursuleț te cam fac să tresari.

Ei, în vremea celor 76 de zile de primistrie (prim-ministru, ministrie, prim-ministrie. Cuvânt inventat, că-mi permit! n.m.) brusc, se abătu liniștea peste tot cartieru’. Revenind spre casă la un 1 noaptea, fusei oprit pe uliță de un echipaj. M-am legitimat și am fost lăsat să trec, dar nu înainte de a pune întrebarea: ”cum de acum, că până acum niciodată?”

”Știți, noul prim-ministru locuiește-n zonă..”

D-aia îl regret pe Ungureanu. Iar stăm spate-n spate și iar nu ne întâlnim. Iar vor fi liniuțe pe uliță..