41 de minute. Atât a durat așezarea la masă, servitul, mâncatul, băutul, cafeaua de final și plătitul. Un soi de fastfood al cărnii de vită.

La L’Entrecote nu faci rezervare. Știi că se deschide la 7 și ca să fii mafiot te așezi la coadă de pe la fără 20. Coada crește semnificativ, semn că francejii și turiștii și-au reglat bine ceasurile. Înăuntru se agită lumea, se pregătesc ultimele lucruri, mai o linguriță, mai un nechezol.

Ora 7.

Se deschid ușile, niște francezi puri din națiuni concoluitoare te poftesc înăuntru. Iți măsoară grupul, iar îmbarcarea către mese se face într-o ordine precisă, astfel încât ergonomia mișcării să fie deplină. Noi eram 4. ”Sus, la colega, la masa din colț, hai!” Ne-am supus, că n-am venit să facem figuri pe banii noștri.

Masă mică, lemn, meniul prezent. Un stander de plastic, o foaie A5 pe care șade oferta serii: meniu 19 euro. Vinul, un CÔTES DU RHÔNE PETITE RÉSERVE 2015, ăfcors.

Nu ai ce să răspunzi la prea multele întrebări. Well done, medium? Medium. Vin? Vin, une bouteille. Și d-ra pleacă.

N-ai vreme de făcut 2 poze că apare antreul și vinul: jeap.

Don Vito, colegul de arbitraj, un sicilian pur, scoate din geanta proprie o sticlă de 150 de ml de ulei de măsline. Stors de el. Înmuiem pita-n ulei, halim sălățica și în alte 5 minute apare friptura.

Cartofii ca cartofii, mi-aduceau aminte de ăia de pe Dealu Negru, cu uleiul ăla neschimbat de 200 de mii de km. Dar carnea..  Well, carnea!

La minutu 37 s-a terminat, strâns, a venit cafeiul.

Apoi nota cu întrebarea insinuantă: mai doriți și altceva?? 25 de euro pe cap de vacă furajată.

S-a plecat. Era minutu 41. Jos, coada era triplă.

C-așa-i în Franța.