În The Gambler, film apărut de curând, Mark Wahlberg îl joacă (şi produce) pe Jim Bennett, un profesor de literatură, filosof, ce pare să aibă o problemă cu jocurile de noroc.
Însetat jucător de BlackJack şi ruletă, Bennett intră într-un cerc vicios al datoriilor şi împrumută bani în veşnicul carusel al speranţei că viitorul profit va fi destul de mare încât să acopere ambele datorii.
Filmul, având mottoul ‘the only way out is all in’ are un evident american happy-end, însă nu asta e neapărat important, ci, pentru cazul de faţă, zugrăvirea unui lucru foarte interesant: problemele de joc.
M-am întrebat deseori ce face omul ca să dezvolte o problemă faţă de un joc de divertisment. Căci până la urmă ar trebui ca jocurile de noroc să se rezume doar la divertisment. Nu cred că putem să îi categorisim pe cei pătimaşi şi nici să formulăm o regulă clară. În The Gambler, Bennett provine dintr-o familie foarte bogată iar asta nu face nimic să-l ajute, ba chiar dimpotrivă.
Deunăzi, la invitaţia specială a asociaţiei ROMSLOT, am intrat şi eu pentru puţin timp în pielea acestui personaj, Bennett. N-am făcut-o tocmai singur, ci, exact ca în filmul de mai sus, împreună cu 2 fete şugubeţe şi un necredincios.
Technically speaking, ROMSLOT (Asociatia Organizatorilor de Sloturi) reunește operatori și producători ai pieței de slot – machines din Romania. Scopul lor principal este să asigure existența unui cadru legislativ coerent si echitabil, care să eficientizeze modul de reglementare a jocurilor de tip slot-machine în Romania.
Totodată, foarte important de menţionat este că ei promovează un comportament responsabil, atât al jucătorilor, cât şi al operatorilor. Şi se implică în mod constant în acţiuni şi proiecte de educare şi promovare a jocului responsabil.
La o masă de divertisment.
Contrar percepţiei din piaţă, jocurile de noroc de tip slot – machines sunt preferate de doar 3% dintre români şi văzute de către aceştia ca un mod alternativ al distracţiei, al petrecerii într-un mod plăcut a timpului liber. Ele sunt asociate cu beneficii precum socializare, distracţie şi relaxare. Ca să vă faceţi o idee, știați că 20% dintre români joacă lunar la Loto?
Ce nu aveam habar despre aceasta industrie este că reprezintă o piață de peste 420 mil euro, ce nu este deloc de neglijat, contribuind cu 0,5% la PIB-ul Romaniei. Mi s-a parut, de asemenea fabulous sa aflu ca peste 27 de mii de persone sunt angajați ai acestei industrii. Oare câți are Loteria?
Deci industria asta mică a divertismentului face profit, chiar dacă un procent majoritar al investiţiilor celor din faţa aparatelor li se întoarce. (În medie, jucatorilor le raman aproximativ 90% din sumele mizate?!)
O fi fost norocul începătorului (deşi, nu a fost prima dată când m-am delectat), dar şi mie mi s-au întors sumele jucate. Nici celorlalţi membri ai clanului fabulos nu le-a fost mai rău. Cred că li se poate citi pe faţă.
Dar de reţinut este că faptul că jocurile de noroc trebuie privite doar ca o formă de entertainment, nu ca o sursă de câştig. De altfel, asta este şi ceea ce membrii Romslot promovează: un joc responsabil.
Însă, la un pahar de vin alb, sec, la o masă de ruletă, după ce ne-am hotărât culoarea şi am plasat pariul, imaginea m-a readus în faţa filmului şi problemei lui Bennett. De unde adicţia? Clar că simţi puţină astringenţă sufletească, oleacă de adrenalină, nişte emoţii, etc, dar nah, cap pe umeri tot ai şi n-aş prea vrea să cred că m-aş lăsa dus într-atât de val.
I have a shrink and i’m not afraid to use it!
Cum am şi eu ca orice om normal un psiholog personal, l-am întrebat. Mi-a răspuns că, de cele mai multe ori, jucătorii împătimiţi sosesc în acest loc cu un bagaj problematic mai vechi, iar sala devine o supapă. Însă ROMSLOT are şi pentru asta un as în mânecă: Proiectul “Joc Responsabil”, desfăşurat împreună cu Romanian Bookmakers. Ce oferă mai exact programul? O linie telefonica Helpline de tip TEL-VERDE 0800.800.099, prin intermediul căreia jucatorii au posibilitatea de a lua legatura cu un psiholog şi de a primi consiliere telefonica gratuita; şedinte gratuite de evaluare, ba chiar şi un site prin care poţi să te autotestezi. Echipa din spatele proiectului este formată din cei mai buni specialişti în tratarea problemelor de joc.
Revenind la masa, mă mut după ce mă satur de ruletă la un slot machine unde o doamna trecută de o anume vârstă se binedispune. Joacă un joc roz, cu litere, bile şi o faţă de blondă zâmbitoare. E unul dintre preferatele clientelor, iar la cum arată pot să jur că e aproape fascinantă, atât ea, cât şi plăcerea pe care o debordează.
Încerc şi eu cu colegii nişte biluţe, dar nu mă prea atrag. Mai fac o tură prin sală, privesc lumea şi revin la masa ruletei.
Hai să ne mai jucăm. Responsabil!
13! bingo!
Până la urmă e un loc în care te poţi delecta şi, de ce nu, câştiga. Am venit cu 20 de lei la masă şi am plecat cu 50. Cred că-s norocos!
Foto: Eduard Mariut
Leave a Reply