‘Am auzit c-aveți o floare, așa c-am venit s-o udăm ca să crească mare’

Cam asta era replica. O auzeai înainte să vezi 4, 5 copchii ce, înarmați cu parfumuri, năvăleau în case ca să ude fetele. Asta făceam noi după Paști. Mergeam la udat. Treaba dura 2, 3 zile iar prada era maximă: ouă ca să ai vreme de un an, ceva dulciuri și bani.

Paradoxal, la trecerea în noul an thailandez, de Songkran lumea se udă la fel. Doar că aici o fac la propriu.

Songkranul este de fapt o trecere astrologică (originea cuvântului este în sanskrita) și coincide cu anul nou în multe calendare din Asia de Sud și Sud-Est. În Thailanda se celebreaza inedit, iar apa este în centrul festivităților.

Apa are mare importanță în cultura thailandeza. Reprezintă un simbol al curățeniei spirituale și fizice, motiv pentru care de Songkran, pentru a se pregăti de un nou an, thailandezii se stropesc unii pe ceilalți cu apă, merg la temple unde toarna apă pe statuile care îl reprezinta pe Buddha spălând totul până la pagodele ce le-nconjoară. De fapt, Songkranul e o mare bălăceală.

Pe vremuri tradiția era ca pentru anul nou oamenii sa meargă la templu, acolo unde se curățau statuile lui Buddha. Era curațenia de primăvară, iar cu apa aceea, considerata sfințită, oamenii îi udau pe cei mai în vârsta din familie în semn de respect. În plus, credința era că apa asta aduce noroc. Poate chiar aduce.

Ne-am umplut de noroc și noi aseară. Vizitând Silom marketul, am intrat adânc în luptă. Sute de tarabe cu arme ce așteaptă muniția lichidă erau deschise, nimeni nefiind neînarmat. E un tărăboi epocal, muzici la volume maxime auzindu-se din pick-up truckurile parcate la intersecții. Cum ești văzut ca fiind uscat, cum armele sunt ațintite asupra ta. Nu ai cum să scapi, regula fiind ca nimeni să nu se supere.

”Happy Songkraaaan! Happy New Yeaaar!!

Auzi din guri mici/mijlocii, toată lumea râzând cu gura până la urechi. Mai puțin niște britanici. Ăștia nu prea le au cu gluma, nici uzi, nici uscați. Mă rog, ideea este că Songkranul merită văzut în mai multe părți ale țării. And that’s what we did.

#insthailand este un trip organizat împreună cu T.A.T Balkans și Băneasa Shopping City. Packed by Valigeria.ro.