Sună telefonul, mă uit, și-l văd pe DeNiro-ul vinul.ro, Valentin Ceafalău.

– Micuțu, ce faci mîine?

– Nu știu, ce fac?

– Vii și tu la Castel Bolovanu, la o degustare mai privată, așa?

– Clar, că nu le-am călcat încă pragul!

Dimineață devreme, întalnire, microbuz, 3 ore de drum, Olt, partea dreaptă, Castel Bolovanu… Dobroteasa, check point. Check in.

Intrăm pe poartă și rememorez episodul ce titra același subiect al somelierului Achim, pe postul său SavorHD. Mi-am adus aminte de vorbele oenologului Vinarte, Iustin Urucu, ce vorbea de capacitățile solului scheletic. De curiozitate am citit un intreg tratat de pedologie, pe cafeaua nebăută.

Am ajuns la o degustare mai specială, pentru că se celebrau 2 lucruri: 15 ani de la înființarea Vinarte și a 14-a recoltă de la Castel Bolovanu. Mă rog, ce va fi să fiue-n toamnă. Cu domnul Faleschini, pedantul propietar ce ne mai dezvăluia din micile istorioare ale companiei, cu directorul comercial Costel Cainamisir,  cu Ion Treanță, directorul cramei și Iustin Urucu, alchimistul.

Am făcut o scurtă plimbare prin vie unde am dat cu nasul de cele strugurii destinați celor 2 vinuri: Soare și Castel Bolovanu.

S-au degustat

  • Nedeea 2011  (pentru aprecierea evolutiei)
  • Prince Matei 2009 (de curand lansat pe piata)
  • Soare 2007 ( prezent pe piata)
  • Soare 2011 (in evolutie in barriques)
  • Castel Bolovanu 2011( in evolutie in barriques)
  • Cuvee d`excellence sauvignon blanc 2012 ( de curand lansat pe piata)
  • Sirena Dunarii 2001 (pentru aprecierea evolutiei)
Cuvee d’Excellence – Sauvignon Blanc

Cuvee Excelence – 2012 – Sauvignon Blanc – proaspăt, echilibrat pe nasuc, un iz lent de piersică și mineralitate. Nu foarte citric, parcă floral spre fructe albe de vară. Pe gust nu te atacă, nu te mușcă, e zemos, pașnic, cu un post gust de piersică verde. Asocierea somelierului cu bucatele s-a făcut cu brânză de vacă pe ardei roșu, caș și pâine locală, aproape dulce.

Nedeea 2011. L-am botezat Capra cu 3 iezi. Asamblajul fraților, de 3 soiuri românești Novac, Negru de Drăgășani și Fetească Neagră.După o baricare de 3 luni, ajunge în sticlă frumos colorizat, parfumat, extractiv și curat. E un vin diferit de la tehnica de lucru la compozitia sa, e demn de orice respect. Îmbină frumos calitatile feteascăi, nu se canibalizeaza între ei, ci din contră. Se ajută și se susțin. Poate de la fermentatia comuna a lor?
Interesant e ca toți frații stau la linia de start și nici unul nu face un pas inainte. Poate după o îmbătrânire în sticlă de câțiva ani lucrurile se vor schimba. Nu rămâne de făcut decât să-mi iau un bax și să aștept..
Soare Cabernet Sauvignon 2007

Soare 2007. CS2007. S-au sărit anii 2008 și 2010 pentru că nu au fost mulțumiti și atunci, licoarea s-a coborât in treaptă.Soarele de 2007 e de un roșu puternic, vișiniu, catifelat și puternic pe nas. Fructos și plăcut, aciditate ce pleacă fin și urcă pana la un maximum la care persistă, taninii ce-ți cresc în gură, antocianicii efervescenți, dă cu coacaze în tine și cu corpolență peste medie. E un vin elegant, serios, în fața căruia poți să-ți scoți ochelarii și pălăria.

S-a asociat cu curcan fezandat, cartofi și salată de varză

 Au urmat niște probe din baric, mufați fiind direct la sânul stejarului, cu paharul în mâna la o coadă ca pe vremuri la lapte. Soare 2011, 2012, un Castel Bolovanu de 2011. Despre ele zice colegu de banchetă, George muult mai bine ca mine. E mai vechi în sistem.

La Grande Finale fu pe acorduri fine de sirenă, învăluit în pate de gânsac St.Tropeic, McToast francezo-danubiano-pontic și dulceață de Kișmiș a-la Bolovanu. N-am cuvinte și nici fișă de degustare. Dar am nevoie de încă o sticlă. Ba nu, doo!

M-am întors, iar acum, după 2 săptămâni, mă tot uit cu jind la capra cu 3 iezi. S-o mai las, să n-o mai las…