Am avut primul walkman prin clasa IX-a. Nu-mi dau seama de unde l-am procurat, știu doar că era un Philips. Aveam o casetă pe care, la Sorel de-acasă, care avea o combină (btw, mai știi ce e aia o combină?) înregistram trackuri. În mare de pe alte casete, alteori direct de pe radio. Alea de pe radio nu prea aveau începutul. Vânai piesa cu degetul pe rec, prindeai ceva dar nah, te mulțumeai că aveai ce asculta. De calitate ce să mai vorbim. Era ce era.
Dacă aveai un raks erai jmecher. Dacă aveai SONY erai profesor. Te uitai la bandă ca la biserică, te rugai să mai tragă odată și, mai ales, să nu se încurce.
Știu că prin clasa VIII-a am pus prima dată mâna pe E-Type. Mamă ce tuț-taț.. Ce voci feminine pe niște beaturi 140. De Dr. Alban eram cam sătul, preferam noutățile. Mr. President era un soi de Carla’s Dreams astăzi. Peste tot. Rula de te plictiseai.
Știu că procurai destul de complicat materialele. Fie te duceai la un centru de închirieri și cumpărai compilații aduse din Ungaria, fie răbdai și procurai pe sub mână. Doar că nici aici nu era prea ușor. Aveai nevoie de pile, prieteni, etc. O ultimă șansă era OSER-ul din Cluj, de unde puteai achziționa la 15, 20 de mii de lei ce mai apăruse pe-afară.
Cluj Napoca, again, dar niște ani mai târziu
Weekendul trecut la Sala Polivalentă am avut ocazia să călătoresc în timp. Să-l văd pe ‘greul’ Dr. Alban lângă mine. Parcă i-aș fi zis: hai, bre, dă un Raks cu tine. Cu nea CocoJambo am rupt ringul de dans al discotecii Malibu (numai atunci când mama îmi dădea voie să ajung, aka la 6 luni-odată)
Măcar cu Marty Cintron am discutat mai amicițial, mai ales după ce i-am adus aminte de țuica dată pe gât dinaintea showului de la Bistrița, din 2008. – Oh, you didn’t had this beard back then, right?
WeLoveRetroParty powered by TuborgSound m-a prins iarăși la joacă. Mi-a plăcut. Am avut senzația celei mai mari reuniuni (cine știe cuvântul înseamnă că a prins măcar una) ever. Ziua doi fu mai dance-disco, cu celebritățile începuturilor muzicale românești. Lumea s-a distrat, s-a amuzat, a dansat. În cerc. Vis-a-vis de artiști, se vede că treaba încă funcționează. Un Hahaha din anii 9o, care îmbină hiturile vechi cu vremurile noi și care asigură niște stări. O rețetă care funcționează perfect.
Leave a Reply