Sharing is caring, nu?

Odată cu campania #openyourcity, Heineken și-a propus ca în urma acestui joc cetățeanul de rând să facă parte dintr-o amplă acțiune de redescoperire a orașului. Nu doar despre cluburi, terase noi sau locuri în care să petreci timpul liber, ci locații mai puțin cunoscute, dar cu atât mai interesante.

Personal, campania mi-a livrat 2 locații. Una râvnită, alta de care nici n-aveam habar.

Hotelul Conti, Cluj.

Când eram copil, iar aventura se chema plecatul din cartier pe jos către centrul orașului, exista această piață mega interesantă. În piața mare, vis-a-vis de librărie, hotelul Conti instiga la vizite nocturne cu totul și cu totul neortodoxe. N-aveai cum să intri altfel, devreme ce hotelul era închis de-o vreme, iar numai cei norocoși îi călcau pragul. Sau cei cu cheile în mână.

Așa cum pătrundeam ca niște trupe mici de gherilă Disney Channel în grădinile de prin jurul cartierului Gheorgheni, Palacsay, când porneam ‘la furat’ de cireșe, la fel ne pregăteam planul de “cum să intrăm în hotel”. N-am prea reușit, deși ne-am dorit destul. Dar, așa cum propovăduiește marele scriitor Coelho, universul a conspirat pentru îndeplinirea visului și am reușit să îmi dau check in acolo. E drept, mult mai târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

Hotelul New York a fost construit în stil eclectic la sfârșitul secolului al XIX-lea în centrul Clujului, sub îndrumarea arhitectului Lajos Pákey. Mai mult de o jumătate de secol, parterul hotelului a funcţionat  ca o cafenea literară, loc unde artiștii, scriitorii și personalitățile vremii își serveau espresso-ul de dimineață. După instaurarea comunismului, însă, lucrurile se schimbă – odată cu numele, că, deh, nu puteai să-i lași un nume occidental. Așa se face un facelșift și se botează Hotelul Continental. După anul 1989, hotelul a fost scos la vânzare, iar de prin 2005 o arde așa, în starea în care l-am descoperit.

E o bijuterie. Este un loc puternic încărcat și în care m-am lăsat pierdut alături de invitații #heineken. Se vede clar că s-au mai tras chefuri și petreceri prin zonă din moment ce clădirea stă să cadă, dar urmele petrecereților se tot văd la etajele superioare. Deh, acu’ e mai ușor. Dai un ban, dar faci chef unde vrei!

Aș pune rămășag că edificiul va rezista, iar cineva, cândva, îi va reda strălucirea. Mi-ar plăcea să se reboteze ca la construcția sa, New York. Iar după, să-mi închiriez camera a cărei vedere bate în piață. Să mă bucur că am avut parte de priveliște ca să-mi spun la prima înghițitură de cafea: înainte și după.

Legat de titlu, ce am descoperit prin intermediul aplicației Heineken, cât și a celorlalți participanți?
Nu știam că există, dar prin intermediul campaniei locația a ajuns la mine. Nu e departe, la o aruncătură de băț de Cișmigiu. Din păcate nu prea poate fi fotografiată decât pe șustache, dar, totuși, o vizită pe scurta străduță merită. Așa, agale.

Tu ce ai descoperit? Cu ne poți împărtăși?