S-a terminat și petrecerea dedicată celor mai frumoși 140 de ani Heineken într-o petrecere dedicată tuturor. Cosmopoliții până-n măduva oaselor, au fost tratați cu binețe de tinere verzi și sexy, s-au plimbat prin camerele dedicate distracției și au priceput istoria și conceptul brandului prin adjuvante culturale.
Fu frumos.
La finalul petrecerii toți invitații au primit un pachet de 4 sticle Heineken care reprezentau istoria, prezentul și viitorul. 4 sticle frumoase, pe care mi-e teamă că nu prea le-ai strica desfăcându-le, deși licoarea te cam îmbie.
Am acceptat cu brațul vinjos larg deschis cadoul și m-am îndreptat spre taxiul care avea să mă poarte spre terțe locații.
La finalul cursei, șoferul Mondial-Marian Fieraru, chemat prin aplicația – minune, m-a făcut atent la pachetul uitat cumva pe bancheta din spate. M-am oprit din loc și-am deschis cutia mai ceva ca un comis voiajor, spunându-i să aleagă. Cu ochi mari și prietenoși și oarecum șocat de gest, a ales prezentul. Mi-a mulțumit, iar eu l-am îndemnat s-o bea imediat, să n-o pună undeva într-un colț al mobilei, pe post de bibelou, chiar dacă io așa o să fac (un threesome verde pe mileu).
Ce bucurie pe mine. Recunosc, sunt un egoist care se încarcă cu momente d-astea, de șoc endorfinic, mai ales când victima nu se-așteaptă. Curios sau nu, omul a ales sticla cu steaua.
Mulțumesc Heineken pentru repriza de funistorie. See you!
Leave a Reply