Mi se intampla rar sa ajung la ghişeu dar şi când ajung, ţipă coloana-n mine: ridică-te în două, că eşti produsul a milioane de ani de evoluţie! La ghişeu, nu şi nu! Trebuie să stai aplecat, contorsionat, de parcă ai ruga-o pe casieriţa, întotdeauna extrem de ocupată şi foarte stresată, să-ţi plătească ea taxa din lichidarea pe care și-o ia pe fiecare 5 ale lunii.

La restaurant, mai ales lunea, pe la ora 16, cand de altfel e super plin, comanda se preia cam în genul: Buna ziua, as dori… şi nici n-apuci bine să spui că ti-e gâtul uscat sau că-ţi cere maţu un ceva cald, că ţi se şi răspunde sec: v-aduc meniul imediat şi chelnerul se face nevăzut! rămâi ca prostu cu apa-n minte şi cu gura deschisă ca somonu-n plasa pescarului. Apare şi ilustrul chelner după câteva minute, ţi-aruncă meniul şi dispare din nou. Ridic mâna în încercarea de a-i surprinde privirea. Nimic. Dispare din nou. Reapare după alte câteva minute şi întreabă plictisit ce vreau de băut. O apă mine… . Dispare. Revine: minerală sau plată? Minerală zic. Re… . Reapare cu o minerală. Pune pe masă paharul. Te-am prins îmi spun: vroiam o minerală, rece şi mare! Şi-o…. Dispare din nou. Răbdarea mea moare încet încet, dar deschid telefonul, îmi înghit foamea şi-mi spun că trebuie să fiu mai umil că mi-e foame, pe banii mei. Și nu poți face figuri, că nu ești vedetă.

Vreo depeșă de la ANAF cum că ești somat la plată? Ei, ce faci? Că doar n-o să ataci prin ceva căi dure, că n-are sens. Tot cu umilința umerilor plecați, rotindu-ți imaginar boneta ca mușteriul cu porcu’ din Brigada Diverse în fața marelui Toma faci. Te duci la secție, întrebi, încerci vreo doamnă să-mbunezi ca să te ajute prin ceva căi doar de ei știute să amâni dacă tot e să plătești. Că e vina ta, nu? 🙂

Noroc că sunt un geamăn autentic, ce vede jumătatea plină a paharului chiar și când mai am de-un deget în recipient. Cred că așa am fost crescut, să rezist. Să hang in there întocmai ca-n poza..

 

 p.s. poza e din familie, pe partea din interior a ușii cămării bunicii 😉