Eu, personal

Să-ți povestesc de doamna Frențiu.

Doamna Frențiu Elisabeta era o mititică. Era una dintre femeile alea mici de statură, cu mers legănat, sobră, pedantă și care inspira respect. Te cam băga în corzi doar tăcând.

Doamna Frențiu Elisabeta avea o palmă mică, mică de nici un gândac n-ar fi putut trece în lumea rece și rea, dacă doamna îl strângea, atât de mică îi era. Ea, mâna.

Doamna Frențiu era profesoara mea de română din generală. Iar palma-i cât un magic-mouse când te pleznea pe ceafă pedepsindu-te pentru câte o greșală gramaticală voită sau nu, te curenta întocmai ca alternativul de la priză. Mamă și ce ne-a mai curentat din clasa V-a până la bac..

”Eu, personal”,

e una dintre greșelile alea gramaticale pe care le aud zilnic. Cred că lumea nu realizează că o palmă a-la-doamna Frențiu stă și așteaptă să curenteze. De-ar curenta ce bine și corect-muzical ar suna limba noastră, care, nu-i așa, e comoară. Dar palma stă deasupra și nu vine. Iar greșelile astea sunt din ce în ce mai întălnite.

Petreanu mi-a recomandat deunăzi o aplicație pe care urma să o folosesc ca orice corporatist. Dar mi s-a părut mai interesantă pentru joaca de-a limba română.

Urmează ‘decât‘