Știi că vinul bun te îmbie la povești, nu? De cele mai multe ori, după caz, pe mine m-a condus la discuții destul de ample, complexe, ‘cu corp’. Uneori m-am anturat și eu în avalanșa de păreri, alteori doar am ascultat și luat notițe. Tras concluzii senzoriale.

Deunăzi partikip la o discuție pe bază de opinarea h8-rilor, acești urâcioși cum le-aș zice românește. Discuția se purta la bordul Tasting Room, o navă amiral a locurilor unde se pot întâlni vinuri bune și oameni mișto. La masă, printre alții, Victor Ciupercă, manager general AMB WineCompany, mai bine știuți ca LILIAC.

Printre discutiile despre vinuri, se ajunge la opinii, crezuri, lamentări.

”Ce ți-e și cu haterii ăștia…”

Personal am întâlnit genul ăsta de exprimare din timpurile strămoșului mIRC. Când încercai să cunoști, comunici, s.a.m.d., dar când ieșitul în decor te ustura rău de tot. Luai un BAN și aia era. Că lucrurile au evoluat tehnic iar posibilitatea comentatului aidoma câinilor care marchează locul, de către orice individ cu opinii, n-are sens să discutăm. E dreptul fiecăruia la opinie, rezolvarea fiind simplă la nivel de individ mai cu cap pe umeri. ‘Nu-ți fă de lucru’ cu prostul’, zice un proverb mai vechi, deși, uneori prostului îi trebuie un ban cinstit câștigat foarte rapid.

Și cum stăteam noi drept ca să judecăm strâmb, Victor aduce la cunoștință un citat din Umberto Eco. Apoi discuția avansează și tinde aproape spre interviu, pe întrebare și răspuns.

“I social media danno diritto di parola a legioni di imbecilli che prima parlavano solo al bar dopo un bicchiere di vino, senza danneggiare la collettività. Venivano subito messi a tacere, mentre ora hanno lo stesso diritto di parola di un Premio Nobel. È l’invasione degli imbecilli“

Sunt cuvinte dure care probabil exprimă, pe lângă aversiune, și frustarea unui personaj care își înțelegea perfect valoarea în epoca sa și care se simțea strangulat de mediocritate, de non-valoare. Eu nu sunt speriat de noul val de oameni care se exprimă liberi în social media. E o diversitate din care avem ce învăța. Din această diversitate se disting unele personaje prin nepoziționarea lor nicăieri și totuși peste tot. Haterii. Mă deranjează romgleza dar nu dețin mijloacele lexicale suficiente pentru a traduce termenul HATER. E precum manager. Nu mai avem ce-i face. A intrat în viața noastră și personal și lexical.

Cum simt asemănări și deosebiri între ce umblă pe netul tuturor și opinările specialiștilor din lumea vinului, sap mai adânc.

Haterul e circumspect (”something is rotten in the State of Denmark”), e mereu pregătit de opoziție, e totuși doct, e harnic, e atent la detalii (să nu cumva să fie el însuți ”haterit”), e sigur pe el și antisocratic (haterul știe că știe) și, mai presus de orice, e suporterul contraargumentului. Pentru hater orice lucru se poate pune într-o lumină nefastă.

Sunteți de acord? Nu, ci dimpotrivă!

Haterul nu este singur, el trăiește prin seducția noastră pentru dezordine. Dacă enunțăm un adevăr meteo în următoarele două moduri ”Cerul e senin” și ”la naiba, nu e niciun nor pe cer” vom tinde să alegem a doua variantă. Pentru că ne săturam de platitudini haterul ne incită. Unii se duc spre el deliberat, în mod ironic locul cel mai ferit de gloanțe e chiar sub mitralieră, alții se duc aproape inconștient, pentru că în piruetele sale haterul va găsi cu siguranță câte un punct comun cu fiecare.

E drept. Uneori opinarea în contrast te atrage magnetic. O fi în noi nevoia de poziționare la 180? Sau e doar vorba de frustrare?

Haterul este frustrat adesea de non-incluziune (cine ar invita un hater la un eveniment?) dar va și refuza incluziunea dacă este cazul, deoarece își vinde mândru independența ca pe o mare virtute. Haterul nu interacționează, nu se contrazice public și nu acceptă critici acolo unde își publică conținutul. Cu el e ”take it or leave it”.

Normal că ar vrea, dar de fapt frustrarea vine de la faptul că la punctul t-zero când el presupune că trebuia invitat, nu l-a chemat nimeni, iar acum e un puțoi care-și ia jucăriile și pleacă. Apoi strigă de pe partea cealaltă.

Haterul nu are domenii predilecte, gestul în sine fiindu-i suficient. Există însă și haterul specializat. Haterul profi. Acestor hateri tindem să le răspundem, așa ca de la specialist la specialist. Dar vedeți voi, haterul haterului e tot hater. Și atunci, la ce bun? ”Citește și dă mai departe” scria pe manifestele interbelice ale diferitelor grupuri aflate în ilegalitate. V-ați prins de fapt că ei au încurajat pentru prima dată în istorie ”sharing-ul” și așa au apărut primele ”virale”?

Trăim într-o lume de scriitori, de talente mustind riguros pe internet. Aici haterii sunt în largul lor. Dacă te lași afectat scopul este atins. Alege, scrie și dă mai departe. Spuneți-vă propriile versiuni fără teamă. La un moment dat haterii vor urî chiar și tacerea. Nu există drum înapoi. Iată ce scrie Tudor Arghezi în Ars Poetica ”În douăzeci și patru de ore ajunsei scriitor. M-am luptat din răsputeri ca să dau înapoi: a fost cu neputință – m-a luat curentul și vâlva m-a cuprins. Niciodată nu m-aș fi gândit să opresc asupra mea opinia literară, elogiul sau tăgada, admirația imperială sau contestarea valeților: aceste unități, aporturi și infiltrații erau, cum sînt și astăzi, cu totul străine preocupărilor mele, adunate în singura pasiune, aceasta desfrânată, de a cânta pentru urechea mea și pentru țărână.”

Să închinăm un pahar de vin și celor care ne iubesc mai mult și care ne iubesc mai puțin dar și celor care nu ne iubesc deloc. Cu toții sunt printre noi.

Să-nchinăm, dacă așa se face, deși, nu-mi place cuvântul.

Mi-aș permite mai bine un salut a-la Exarhu: Doamne-ajută! Și dă-i în morții măsii!