Stau în Vamă pe plajă și admir liniștit goliciunea. Lucrurile sunt în așteptarea tumultului dar acum poți să-ți asculți gândurile la propriu. Te joci cu degetele-n nisip, ții ochii-nchiși și intuiești formele găsite. Miroase a sare, a mare goală și neperturbată.
Sunt cu gândul departe și cum tot mă aruncă mintea-n tot felul de zări mi-am amintit ce tare îi invidiez pe cei care au câțtigat tripul Metaxa.
Oh, ce tare, ia să-mi iau eu 12 stele și să mă fac cometă!
Metaxa a avut o lansare mai specială de care ziceam acum o vreme, asezonată cu o invitație de a parcurge site-ul dedicat dontdrinkexplore.com, de pe urma căreia puteai câștiga un trip cu Mike Horn, ambasadorul Metaxa 12 Stars. M-am înscris, evident. Dar n-a fost să fie.
Dar ia să vedem ce zice presa acum?
7 cetățeni ai planetei au câștigat experiența senzorială dusă la extrem, iar ei s-au întâlnit în Sydney, după ce fiecare a plecat din țărișoara lui via Doha spre Australia. Sunt 6 nații (reprezentați ai Germaniei, Cehiei, Poloniei, Rusiei Austriei și Marii Britanii) prezente.
Ca program și plan, Metaxa i-a adus departe ca să-i buimăcească și să le scoată alte experiențe din cap. Zic că e pe punctul de a fixa acest trip în viața lor ca fiind o experiență de neegalat.
Programul de varietăți
Au ajuns la Sydney, și-au revenit după diferențele de fus orar și s-au cunoscut. 5 bărbați și o cucoană. Interesting..
Nice tattou 😉
Ziua 2.
City tour, opera, selfie-uri, etc. Mă uit pe programul lor și mă enervez. Ce noroc pe consumatorii ăștia de 12 stele Metaxiene.
Ziua continuă cu o tură de hiking. Nu pe-un deal, ci pe un pod. Pe podul portului din Sydney.
Damn.. Eh, zic, lasă că mere și cu googlemapsu!
Seara, cină și Metaxa, evident. Poză de grup, râsete și concluzii:
- Nice team.
- Nice trip, continuă, iar dacă ai curiozități despre program îl poți urmări pe dontdrinkexplore.com/the-trip/
- #oficial e #pathoftheexplorers iar conturile lor de insta sunt @panypolina, @timovaknar, @gr4emeturner, @busemprzezswiat și @petrjanjuracka.
- Don’t drink it, explore it! Metaxa e inventat de Spyos Metaxa în 1888 și este un blend de distilate din vinuri obținute strict din struguri Muscat din insula Samos. Recomandarea lor e să consumi paharul de Metaxa 12 stele cu un singur cub de gheață.
- Tot invidie simt.
Leave a Reply