Ce am învățat din noua peliculă a-lu’ Spielberg? Niște lucruri simple care-mi dau de gândit după metode complicate.

Astfel:

  • calul se cheamă cu un imitat de turturică. Nu cred că ar fi ceva pervers la mijloc. Învată-l de mic, s-ar putea să-ți folosească odată;
  • aratul se pornește din rampă, nu din pantă. O chestiune șireată. Se face și mai bine pe ploaie;
  • cauți un paznic pentru curte / casă? Ia în calcul gâsca. E un vajnic ‘câine’ de pază;
  • și cei mai îndârjiți inamici pot avea parte de o pace scurtă, un armistițiu de moment, negociat rapid. Tot ce îți trebuie e calul potrivit. Preferabil un pur-sânge;
  • BigBertha era mare si dolofană. Era nevoie de minimum 12 cai pentru a o urca pe culmile Franței.
  • îngrijitorii de cai vorbesc aceeași limbă, sunt pașnici și umani. Dacă de unde calul bea apă poți bea și tu, lasa-ți cu încredere calul la război. Se va găsi un băiat bun care să ți-l salveze;
  • vorbește frumos cu invadatorul dacă vrei să-ți salvezi si ultima oală;

Pe finalul acestei așa-zise recenzii de film constat ca Spielberg e băiat-de-băiat. A avut un casting necunoscut international cu un buget, evident, redus. Mă rog, cheltuielile adevărate s-or fi dus pe gloanțe si șrapnel fals, care dă bine la multiplex. Omu’ reușeste să îți smulgă un rest de lacrimă, fără romantism exagerat bazat pe fete frumoase cu nuri potriviți. Într-o propoziție scurtă, filmul e ”circuitul calului prin natura iubitorilor de cai participanți activ in Primul Război Mondial. Film cu happy end într-un asfințit de duminică-n familie.

Ai grijă, că durează mult. Nu te duce somnoros! Popcorn mijlociu, la meniu.

Fii vigilent!