Călătorul din mine vrea la Space Training.

Să definim mai întâi ‘coceptele’

eu = călător. Well, după aproape 1 milion de km pe șoselele din România, m-am apucat de umblat și prin vecini. Apoi tot mai departe. Am preferat Asia, astfel încât am ajuns până în Coreea de Nord. Dar nu asta vreau să povestesc aici, înregistrând cu textul următor ceea ce se cheamă ‘cea mai aventuroasă călătorie’ cu care mă înscriu la concursul HEINEKEN, Călători legendari din Social Media.

Era vară. Și eram în Vietnam. Ho Chi Minh mi-era casa de ceva ore, bune, trecute de 56. O vizită de prietenie m-a adus pe mine și alte personalități ale presei românești, demne de invidiat, aici. Ele călătoresc și mai mult ca mine, deci de-aia!

După o masă festivă, plimbat pe bulevarde, un cockteil pe terasa nu-mai-știu cui hotel de 7mii de stele, lumea se întoarce la camere, ca să pună cornu-n pernă. Io, eram in ”cum ‘i mutu mai voinic” mode, deci mai vroiam. Și-am avut. Mi s-a oferit șansa de a păși într-un club, ce era deschis până spre orele 2 ale nopții.

N-am plecat singur, ci însoțit de un ghid personal un tip ce lucra la o agenție de turism locală, ce cunoștea 17 cuvinte în engleză pe care le repeta aleator. Ne înțelegeam de minune, mai ales după priam sticlă de Chivas Regal. La suta de $ aveam sticla, apă plată, fructe, niște ronți-ronți și, cel mai important, 2 tinere care să ne binedispună. Nu sexual, firește, ci erau propriile noastre dansatoare. Râdeau în vietnameză, chicoteau în engleză și dansau frenetic pe beaturi moderne. Nu eram afumat, dar jur că au dansat până și pe DjProject. Da, era 2008 iar DJ Project era în clubul respectiv.

Evident că după o sticlă-n doi am ieșit din ”cum ‘i mutu mai voinic” mode și-am avansat.

Mi-am adus aminte că orașu ăsta e un stup. Sună scuterele 24/7, că sunt 3 milioane de oameni în Saigon și 3 milioane 100 de mii de scutere. Mi-am zis: bă, tre să te dai cu un scuter aici! – Dacă n-o dai, ai venit fix degeaba!

Și ideea asta a încolțit ca ideea spargerii unei grădinițe din clipul Vînd Fîn. Muzica, wiskey-ul și taxi-girsl-urile nu mai păreau deloc interesante, gândul la un free-ride la mijlocu nopții prin Vietnam mi-a acaparat și ultimu neuron.

Fac un pas la bar, cer un pahar de apă. Îl umplu cu gheață și torn de sus ca barmanii de la Mondy’s cu Chivas. Până atunci beam shut-uri ca VanDamme în DubluImpact. Bebelușele vesele râd când văd imaginea, bodyguardul se miră și nu pricepe. Le-am zis în româneștele cu accent de Sângeorz: bangheală lupule, io ma tirez, și dus am fost.

Ies din club cu paharu full și mă arunc ân primu taxi. Zic: downtown! to thee down-tooown..

Mere taximetristu iar in vremea asta cu paharu în stânga încep să mă pipăi: Am iPhone-u într-un buzunar, cardu de la cameră pe care scrie adresa hotelului, nu și camera și 100 $ în hărtii mici. E bine, zic, paguba nu e mare, în caz de pericol.

Mă opresc la un moment dat unde consider eu downtownul și cobor. O iau pe jos..

La un moment dat sar de pe trotuar pe carosabil și mă opresc. Văd un scuterist, evident, care se oprește să mă-ntreabă: sir, girls? girls? want girls?

Io îi fac semn cu ochiu’  să-mi țină puțin paharu. Ăsta se uită uimit și, scos din schema logică evident, mi-l ia.  Îi zic, hop-off just a little. Îi iau scuteru mai în glumă mai în serios, mă urc pe el și îi dau blană. Shit.. e cu viteze. Cu Chivasu-n procesor încercam să îmi aduc aminte unde e I-a și cum se urcă-n viteze. Mă dumiresc și plec.

Mă uit în oglinda retrovizoare și-mi văd vietnamezul, paznic vajnic al paharului, cum se așează calm și total șocat cu fundu’ pe bordură.

Plec râzând și mă tot duc.

Ho Chi Minh City e reconstruit după marele război de americani și e făcut ca la NewYork. Tablă de șah. Îmi zic: dude, ia-ți reper  ca să știi să te întorci. So: ‘-ni turnu, ni bulevardu, dă-i bice, numără intersecțiile. Fă dreapta, numără intersecțiile, again.

La un moment dat zic, tre să dau un telefon. Mă opresc, formez și-l sun pe Leo. Era o vreme când la momentele de euforie sunam prietenii.

– alo..

– alo, mă Leoo.. Leeeoooo

– da mă, ce urli? Ce ai?

– măă! s-în Vietnam!!

– da mă știu

– da măă, da-s pe scuter! Mă dau pe scuter.

– Pe ce mă, Rambo?

– Io-s mă, io-s Rambo și mă dau în Vietnam pe scuter!! hahahahaha

– hahahah

I dau gaz și după ceva vreme mă-ntorc. Ni turnu, ni bulevardu, hopaaa. Paznicu paharului meu era tot acolo, fix cum l-am lăsat.

Îl văd luminându-se la față ca farul din Constanța și, pe limba lui, cred că mă apostrofează. Io-mi pierd energia pentru limba engleză, apăs pe 1 și îi zic în română: bre, du-mă la Continental. Îi dau 5$ și îi predau ghidonu.

Se urcă, io-l îmbrățișez și ne tăt ducem. Cu mâna stângă îmi țineam vientamezu-n brațe iar cu dreapta ce crezi? Paharu’!

Am ajus la hotel bine-mersi, sunând Sorelul căruia îi repet scena.

Dimineață, mic dejun. Eu cu ochii cât nuca de cocos, mă așez la masă.

Roxana se uită, zâmbește și mă-ntreabă: cum ți-a fost seara, Rambo?!

Cred că Rambo merită un space-training. Mi-ar face plăcere să fac treaba asta, și cred că aș fi un bun urmaș al domnului Prunariu. Mi-a plăcut și serialul Racheta Albă, ce să mai zic. Mă recomandă totul că mă adaptez oricărei situații. Așa că : drop me anywhere. Dar cu o condiție. Să fiu Rambo!