Când am urcat la bordul bolidului mi-am zis: jizăs, ce mă mănâncă-n palme să dau curs sloganului.
Ceea ce am și făcut. Am făcut, deci, o prostie. Mi-am atras oprobriu publicului ecologist.
Am intrat cu mașina pe plajă.@#$%^&!
Da, mi-o asum, am intrat după cum vezi cu mașina pe o plajă. Era o plajă în care nu știam că nu ai voie să intri cu mașina, deoarece era chiar o plajă destul de circulată, după urme. Am un nas de detectiv și mi-am dat seama că e o plajă în care se mai intră cu mașina.
Odată aflat în autoturismul Renegade aflat în teste am hotărât să îi trag un instagram frumos, care să-mi aducă multe inimioare pe rețea. Și dacă tot se laudă a fi ‘cu adevărat unic și foarte capabil’, am zis să văd, dom’le treaba asta. Și urcat la volanul unui motor 2.0 M-Jet 170 CP AT9 4×4 Low, adică Trailhawk, dus am fost.
Și am comiso. Cu cratimă. Comis eu pe ea o. Am intrat pe plajă și am efectuat câteva instantanee. N-am zăbovit prea mult, după care am ieșit de pe plajă. Am parcat fix lângă cherhanaua cu nume de cod Complex Plajă Golf. Complex Plaja Golf are un soi de drum de acces. Care drum unde dă? Fix pe plajă. Ne-am salutat cu loganul care stătea și admira marea. Apoi am încercat să urcăm ceva pe instagram, doar că nu se putea devreme ce eram pe plajă și nu aveam semnal. Căci plaja Complex-Plajă-Golf nu posedă semnal 4g, 3g, 2g de vodafone. Posedă nebunește un vânt de bătea ca minerii prin 90.
Când am zis ‘hai să intrăm pe plajă pe aici’, adică pe un deluț abrupt unde puteai să îi testezi Renegatului robustețea tracțiunii 4×4, Jeep Active Drive Low, am comutat sistemul de management Selec-Terrain de pe modul Auto pe SAND și am pășit în viață. Ne-am oprit brusc și după 7sute de selfieuri am scos zmeul și l-am înălțat. V-am zis că bătea vântu ca Frențiu la română. Iar cum trebuia să testăm și reductorul, piesa dotare-exclusivă pe acest model, am aflat de îndată ce înseamnă „cel mai capabil SUV de clasă mică pe teren accidentat”.
După un alt moment de cumpănă, mi-am zis: hai să ieșim și să plecăm de pe plajă!
Ceea ce am făcut. Am ieșit de pe plajă și am plecat.
Tot ce mi-am dorit e să apăs butonul MUD al Renegadeului. Iar după să devin și eu una cu mașina, renegat. Ce-nseamnă o jucărie bine construită!! Cum am pus poza pe rețele, cum au apărut fețișoarele supărate ale unora care mi-au zis că am călcat zona protejată-n anvelopele speciale. Noua jucărie Jeep iși făcuse deja treaba. Iar modul MUD a fost încercat pe o porțiune numai bună de mozolit jantele astea specialea, că nah, nu era tocmai Techirghiol, ci mai degrabă un soi de tester de-ăla de-l întălnești în supermarket. 4 palme de noroi, oelacă de apă, scobitori. Dar s-a descurcat.
Știu, poate am călcat într-un rest de cocalar și m-am cocălărit brusc transformându-mă într-unul. Fiind pe plajă știi cum e. shithappens. Însă trebuie să mă repet, era o plajă unde accesul se face cam des. Accesul auto. Fix lângă poligonul de trageri ale armatei, unde, se știe că eram în zona protejată. Acolo unde cresc gloanțele și cartușele ca florile de colț. Colț de plajă.
Dar să revenim la Renegade, totuși. În interior senzația primară e că te afli într-o mașină mult mai mare decât e. Te simți țânțarul armăsar. E posibil să fi, devreme ce la viteze de rulare normale pe autostradă totul se simte ok, fără nici o diferență. Ai loc în scaune, privești mai de sus și ai o senzație de siguranță.
Design mișto, high teck, scaune bine desenate, mai ales pentru un spate mai măricel. Ce mi-a super plăcut e felul în care mașina se conectează la telefonul din dotare, rapiditatea cu care instalezi bluetooth-ul din meniu. Ai 2 mufe separate USB, un auxiliar, deci te poti transforma instant într-un birou mobil. Ah, iar ecranul tactil de 6 inchi: mm-m-mmm!
Loc în mașină? Ai olecuță. Nu e tocmai un pick-up-truck, dar 3 persoane pentru un drum scurt de mare/munte își găsesc bine confortul. Altfel, dacă tot vrei să cari după tine fie rabatezi una din banchetele din spate fie te ajuți de suportul de deasupra. Nu vine din start, deci va trebui să îl achiziționezi.
Îmi place mai mult Trailhawk-ul pentru cu o echipare standard 4×4 cu scuturi de protecție, sisteme de asistență la coborârea pantelor, urcare etc. Adică e un Jeep, nenikă. Și e destul de ușurel, ceea ce-l face să halească puțin. Cu tot jocul meu am scos un consum de 8,5. 3 oameni, câine, zmeu, MUD plus plajă.
Ca să fiu sincer mi-a cam plăcut pe plajă cu mașina. A fost frumos.
Plusuri: robustețe, plăcerea de a te afla la volan, mici detalii aruncate peste tot (celebrul logo ascuns în mai multe locuri)
Minusuri: Xenon. Mi-aș fi dorit.
Cu siguranță am greșit. I did something unexpected. Cred că din cauza culorii. Sau a mașinii?
Leave a Reply