Moldovița
Probabil singurul loc unde auzi oficial de parteneriatul știință și tehnica credinței.
La o tură în varianta turbo efectuată cu una dintre cele mai zbir ghide, măicuța ce ne-a indicat cu un laser toate desenele mănăstirii, afli, pe lângă simbolistica celor afișate, de 4 cuvinte foarte importante:
teologie, istorie, filosofie și tradiție.
Asta găsești, iar printre cuvintele cu tâlc interpretate de Toma și redate pe pereții mănăstirii, m-a surprins faptul că totuși, ăi de mai-nainte, profani sau atei cum erau (unii dintre ei), ctitoriseră ceva trainic, ceva pentru tăt neamu’.
Neamu’ ăsta care ar trebui să cumpere magneți de frigidere cu patrimoniile UNESCO ale țării mai-nainte de cele cu străzi din Londra sau piețe din Spania, că nu degeaba s-or păstrat.
Da’, nah, să apară chinezăriile, că până atunci mai bine luăm un calendar.
P.S. Mulțumesc frumos CJ Suceava pentru că m-au adus aici.
Leave a Reply